Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

19 decembrie 2017

Atenţie la noile norme europene! În loc să pârlim porcul, va trebui să-l epilăm cu ceară



Aveţi grijă cum tăiaţi porcul anul acesta! Normele europene se înăspresc pe zi ce trece, iar pârlirea animalului ar putea deveni ilegală în doar câteva zile, transmit surse din domeniul cărnii. Dacă Parlamentul European adoptă noul regulament, singura metodă acceptabilă prin care vom putea curăţa porcul de păr va rămâne epilatul cu ceară.

“Joi, 10 decembrie, Comisia pentru porc din cadrul Consiliului de Tranşări al Parlamentului European votează amendamentul care scoate în afara legii epilarea post-mortem a animalelor folosind flacăra deschisă”, explică Decebal Popescu, porcar. “Dacă vrem să ne bucurăm de un şorici ne-ţepos, va trebui să-l preparăm prin epilare cu ceară, sau bărbierind porcul, dacă avem un porc foarte cuminte.”

“Porcul are pielea foarte sensibilă, aşa că e de preferat să folosim un kit cu ceară rece dacă vrem să ne ocupăm singuri de toată procedura”, îi sfătuieşte Popescu pe gospodari.

Patronii mai multor saloane de epilare din zonele rurale ale ţării spun că au auzit şi ei de noile norme şi s-au pregătit pentru momentul adoptării acestora. “La 5 epilări inghinale, oferim complet gratuit o epilare de porc!”, se laudă o cosmeticiană din Tecuci.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro


15 decembrie 2017

10 mituri toxice pentru vinul românesc



Cum suntem foarte aproape de sfârşitul de an, m-am gândit să fac un mic inventar, absolut incomplet dealtfel, al unor realităţi care sufocă, la propriu cât şi la figurat, industria autohtonă de vin. O parte sunt mituri urbane pe care le perpetuează consumatorii, iar altele sunt idiosincrasii ale producătorilor. Unele sunt absolut anacronice în anul de graţie 2017, iar altele, din păcate, fac şi mai grea sarcina celor care vor să promoveze vinul de calitate în România. Ordinea celor 10 subiecte este absolut aleatorie.

1. „Vinul de ţară” este cel mai sănătos

Acest tip de vin este, poate, cel care subminează cel mai grav pe producătorii români care vor să promoveze calitatea şi legalitatea. Vinul de ţară se obţine din soiuri hibride interzise în toate ţările cu o cultură solidă a vinului şi se vinde, majoritar, fără un control fiscal real. În România, jumătate din suprafaţa cu viţă de vie este, în continuare, cultivată cu soiuri hibride. Adică, nu avem viţă de vie nobilă decât pe cealaltă jumătate. Ceea ce înseamnă, în termenii cei mai simpli cu putinţă, că „grădina vinului românesc” este, încă, pe jumătate năpădită de buruieni.

PS: vinul de ţară este, de fapt, „greaua moştenire” de care trebuie să scăpăm.



2. Multe vinuri seci, puţine vinuri dulci

Dacă înainte de 1989, vinurile româneşti seci de calitate erau mai degrabă o excepţie, după Revoluţie şi mai ales la începutul anilor 2000, s-a lansat o nouă modă, cea a „vinului sec cu orice preţ”. De mai bine de 15 de ani, circulă cu îndărătnicie mitul urban care pune semnul egal între vinul dulce şi vinul prost. Desigur, istoria a fundamentat în mod dureros această idee, însă extremismul şi generalizarea nu au dus la nimic bun. Pe termen lung, s-a ajuns la situaţia paradoxală în care producătorii români ce se încumetă să mai facă vinuri bune de desert sunt, în 2017, număraţi pe degetele de la o mână. În paranteză fie spus, multe crame au profitat de acest „val al vinului sec” pentru a evita să mai facă vinuri dulci, care sunt (atât în vie cât şi în cramă) mai dificil şi mai costisitor de produs.

PS: fiecare producător autohton cu pretenţii ar trebui să aibă în portofoliu măcar un vin dulce premium.

3. Dacă vinul este scump atunci sigur e bun

Pe la jumătatea anilor 2000 a existat o cutumă bizară în industria de vin: dacă voiai să demonstrezi că vinul tău este bun, trebuia musai să-l lansezi la un preţ foarte mare. Nu avea importanţă că aveai o cramă mai tânără decât vinul, sau că nimeni nu auzise de tine. Preţul mare era singura dovadă vie că vinul tău este „premium”. Desigur că unele crame care au procedat astfel au confirmat ulterior, la fel cum altele au intrat, relativ repede, într-un con de umbră. Un deceniu mai târziu, piaţa s-a aşezat, consumatorii au devenit mult mai avizaţi, dar, curios, încă mai apar producători noi, total necunoscuţi, care aruncă în piaţă vinuri la preţuri nejustificat de mari, aşteptând ca reacţia consumatorilor să le fie favorabilă.

PS: spre deosebire de televiziune, în lumea vinului nu se pot naşte vedete peste noapte.



4. Nimeni nu prezintă vinul mai bine ca un somelier

La târguri de profil, le degustări, la diverse prezentări, există o tradiţie conform căreia trebuie musai ca un somelier să vorbească despre vin. Departe de mine gândul că somelierul n-ar putea face asta, dar, din păcate există prea puţini profesionişti de acest fel care pot face o prezentare de vin documentată, având în spate o cultură generală solidă şi fără să bruscheze limba română. Motivele stau, printre altele, în procesul accelerat de „generare pe bandă rulantă” de somelieri din ultimii ani. E o poveste lungă, în care rivalităţile dintre organizaţiile de somelieri au o legătură directă.

PS: nimeni nu prezintă vinul mai bine decât enologul care l-a făcut.

5. Avem de lansat un vin nou? Organizăm o degustare şi gata!

Dacă un producător nu vrea să investească în marketing şi promovare de durată, dacă nu înţelege că are nevoie de profesionişti în comunicare, pentru un produs atât de sofisticat cum e vinul, atunci tocmeşte o sală la un restaurant (cât mai scump), aduce câţiva somelieri ca să toarne vinul în pahare, trimite câteva sute de invitaţii la care răspund câteva zeci de entuziaşti, ţine un scurt discurs la faţa locului, serveşte invitaţii cu ceva de mâncare şi cu vinul în cauză şi gata! Lansarea se consideră făcută. După asta producătorul îşi trimite forţa de vânzare în ţară şi bate din picior aşteptând rezultatele care... se cam lasă aşteptate.

PS: cu o degustare nu se face primăvară, ci cu marketing şi comunicare pe termen lung.



6. Nu avem oameni de marketing şi de vânzări, dar îi schimbăm între noi

Criza resursei umane e o realitate şi în sectorul vinului. Nu vreau să vorbesc aici despre cât e de greu pentru o cramă să găsească lucrători calificaţi cu care să facă operaţiuni în vie sau cu care să culeagă strugurii în campania de toamnă. Mă refer, însă, la fenomenul de permutare a forţei de vânzare şi a oamenilor de marketing între crame. În loc să angajeze oameni din afara industriei, cu abilităţi dovedite în vânzări sau marketing (pe care să-i treacă ulterior prin „şcoala vinului”), producătorii noştri preferă să facă în fiecare an „rocade de personal”. Asta perpetuează un nivel profesional scăzut şi, cel mai grav, diminuează încrederea consumatorilor în diversele branduri de vin.

PS: angajaţi caractere şi antrenaţi-le competenţele.

7. Fără o poveste siropoasă pe etichetă, vinul nu se vinde

Dacă un proprietar de cramă nu înţelege că are nevoie de un copywriter profesionist care să-i conceapă materialele de comunicare şi, implicit, textele de pe etichete, atunci va vorbi cu un prieten din copilărie, cu o rudă apropiată sau mai îndepărtată, ori (Doamne fereşte!) se va apuca chiar el de scris. În cele mai multe cazuri, rezultatul va fi ori tragic, ori comic, ori pur şi simplu banal. Sau o combinaţie între cele trei.

PS: emoţia şi povestea fac produsul vandabil, dar pentru asta e nevoie de oameni talentaţi.



8. Eticheta trebuie să fie stridentă, cu un nume cât mai excentric

Oarecum repetitiv, problema e aceeaşi: lipsa unui grafician şi a unui copywriter specializat pe vin. De multe ori se aleg nume de vinuri care vor să flateze pe proprietarii de crame, dar care nu au nici o rezonanţă în urechea şi mai ales în inima consumatorului. Alteori, numele vinului e atât de „căutat” şi de pretenţios, încât trebuie sa ţi-l notezi în telefon ca să-l poţi ţine minte. Graficianul, de cele mai multe ori, e racolat dintr-o altă industrie, fără nicio legătură cu vinul, el lucrând după principiul „dacă a mers la şampon, trebuie să meargă şi la vin”.

PS: dacă a mers la şampon, sigur nu va merge şi la vin.

9. Vinurile noastre sunt prea valoroase ca să participe la târguri sau concursuri

Românii sunt o naţie care-şi exersează orgoliul înainte de orice altceva. Prin urmare, sunt destui conaţionali care au ajuns să creadă că dacă sunt proprietari sau manageri de crame, atunci l-au apucat pe Dumnezeu de picior. Refuzul ostentativ de a participa la târguri sau concursuri de vin a unor crame, sub pretextul (real câteodată) că vinurile lor sunt rupte din soare, nu demonstrează decât o lipsă de respect pentru consumatori. Într-o piaţă în plină creştere şi educare, refuzul de a comunica cu potenţialii clienţi este o aroganţă de neiertat.

PS: dacă nu vrei să ieşi în public cu vinurile tale, sigur ai ceva de ascuns.



10. Orice medalie e bună pentru a convinge consumatorul

Înainte de Revoluţie, Ceauşescu făcuse o pasiune pentru „vinul premiat” şi ordonase participarea „combinatelor” la orice concurs internaţional unde se putea lua vreo medalie. Desigur că n-ar fi fost nimic rău în asta dacă orice participare la concurs n-ar fi fost un proces, tipic comunist, de „furt al căciulii”. Practic, exista un lot special de vin, cel din „butoiul mic”, care se trimitea la concurs, restul producţiei, cea aruncată pe piaţa internă, fiind de o calitate absolut îndoielnică. Moştenirea acelor vremuri încă ne urmăreşte. Ne-am vindecat de multe tare, dar nu chiar de toate. Mulţi producători autohtoni încă perpetuează ideea de a participa la concursuri de vin doar de dragul unei buline lipite pe o sticlă. Nu are importanţă că e un obscur concurs dintr-o ţară îndepărtată şi total străină de vinul românesc. Luăm bulina cu medalia şi o lipim pe sticlă doar pentru a impresiona consumatorul. La extrema cealaltă, există producători care nu participă la concursurile relevante de vin (da, chiar şi la noi există aşa ceva!) pentru că nu li se garantează câştigarea unei medalii.

PS: până nu vom trimite vinurile româneşti la concursuri doar ca să aflăm cum stăm faţă de alţii (şi să facem ajustările necesare), ne vom fura, în continuare, căciula.



sursa: Răzvan Avram în life.ro

11 decembrie 2017

Ce ar trebui să știți despre whisky (pentru începători)



Pentru că m-am apucat să ”tocesc” și problemele de distilate, m-am hotărât să vă prezint și vouă niște informații utile despre o băutură pe care voi o adorați, dar puțini sunt cei ce o înțeleg: WHISKY.

Așa că am preluat dintr-un site specializat pe care vi-l recomand să-l citiți cu atenție lucruri foarte interesante care sunt denumite ”cele 16 lucruri pe care trebuie să le știți despre whisky”:

5 decembrie 2017

Isabella, zisă şi „Căpşunica”, o vicleană emigrantă din Carolina de Sud

În România, în jurul „vinului de ţară” sunt ţesute multe mituri, o parte dintre ele, destul de departe de realitate. De cele mai multe ori, despre acest vin rustic, se spune că este „foarte natural”, „extrem de sănătos”, „fără sulfiţi” şi sintagmele elogioase ar putea continua până ar umple un întreg paragraf. „Vinul de ţară” este egalat, în legendele urbane autohtone, doar de celebrele „ouă de ţară” sau de mult râvnitele „găini de ţară”. Dar, hai să n-o lungim prea mult cu mitologia şi să trecem la informaţii concrete.



Când zici „vin de ţară”, de cele mai multe ori, gândul te duce la celebrul soi „Căpşunică”. Nimic mai românesc, veţi zice... Foarte greşit! Acest soi de struguri nu este deloc românesc. Pe numele ei adevărat „Isabella”, Căpşunica a emigrat din Statele Unite, acum vreo 200 de ani, împreună cu alte câteva soiuri americane (numite generic HDP - hibrizi direct producători), către Europa de Vest. Originea soiului Isabella se pierde undeva prin Carolina de Sud, iar împreună cu el, au fost aduse, din America de Nord către „bătrânul continent”, o serie întreagă de hibrizi de viţă de vie cu denumiri de-a dreptul cuceritoare: „Noah”, „Othello”, „Lidia”, „Jacquez”, „Delaware”, sau chiar „Clinton”.

4 iunie 2017

Ce trebuie să ştii despre consumul de alcool în diabet



Consumul de alcool este un subiect delicat pentru persoanele cu diabet. Chiar dacă nu există o interdicţie explicită, totuşi e bine să fii atent la ce şi cât consumi. Şi e bine să-ţi asculţi medicul în ceea ce priveşte siguranţă consumului de alcool.

Ca regulă generală, pentru persoanele sănătoase, trebuie să ştii că femeile nu ar trebui să consume mai mult de o băutură pe zi, iar bărbaţii nu mai mult de două. O băutură înseamnă 300 de ml de bere sau 150 de ml de vin sau 50 de ml de băuturi spirtoase.

Ce provoacă alcoolul în corp?

Păi în primul rând, consumul de alcool duce la scăderea imediată a glicemiei, fenomen care se menţine 24 de ore. De aceea, e bine să-ţi măsori glicemia înainte de a consumă alcool. Şi e bine s-o faci şi înainte de a merge la culcare pentru a fi sigur că totul e în regulă (între 100 şi 140 mg/dL.)

14 aprilie 2017

Un celebru somelier... vă sugerează ce vin să cumpărați



Acest renumit expert în vinuri este autorul cărții „Să bei ca un miliardar”.
Miliardarul poate alege băutura cea mai cea mai din întreg asortimentul din departamentul de vin sau din restaurant.